Televiziunile au facut si un lucru bun in aceasta perioada. Au adus in fata spectatorilor cazuri, situatii in care se zbat napastuiti ai soartei, in special copii, lipsiti de cele mai elementare atribute ale copilariei. In ultimii ani s-a produs un fenomen aparte: transferul atentiei dinspre zona traditionala a copiilor orfani, aflati in institutii de profil, inspre cei carora faptul ca au o familie nu le face cu nimic viata mai usoara. Mai ales cand aceasta familie este raspandita prin diferite colturi ale Europei, in cautarea unor slujbe sau a unor solutii de viata.
Zeci de mii de copii, lasati in grija unor bunici fara putere sau a unor rude fara posibilitati, traiesc un veritabil cosmar in care lipsurile materiale se impletesc cu suferintele psihice. Copii care nu si-au mai vazut parintii de ani de zile, care nu mai stiu nimic despre acestia, tanjesc dupa o vorba buna, un gest de tandrete, o jucarie care sa le aline singuratatea. Este, poate cea mai mare drama moderna a acestui popor care va impinge spre maturitate o generatie afectata in cele mai intime resorturi ale sale. Nu putine dintre rarele cazuri prezentate pe micul ecran au avut parte de finaluri fericite: oameni cu inima, au dus catre caminele acestora bunuri de care acestia aveau nevoie si care le-au facut viata mai suportabila pentru aceste zile ale finalului de an. Sentimentul caritatii este prezent in constiinta noastra si, macar odata in an, dorim sa ne impartasim bunastarea cu cei carora le lipseste.
Ce se intampla insa cu acesti copii dupa ce trec sarbatorile? Se intorc la existenta plina de lipsuri si frustrari, pentru ca ceea ce au primit drept cadou se sfarseste, inevitabil. Si poate ca in acest fel eforturile care se fac sunt lipsite de reala consistenta pe care ar trebui sa o aiba caritatea.
O societate responsabila n-ar trebui sa se bazeze pe aceste gesturi izolate. O societate care-si asuma soarta membrilor sai ar trebui sa-si construiasca temeinic institutiile prin care sa poata veghea la traiul decent al celor pe care viata i-a lipsit de instrumentele si abilitatile necesare. O societate responsabila ar trebui sa faca sa functioneze aceasta institutie 365 de zile din an, si nu doar in cele cateva care marcheaza sarbatorile.
Institutia caritatii trebuie sa capete consistenta si functionalitate. Cei pe care imprejurarile si abilitatile proprii i-au ajutat sa detina un standard de viata ridicat au datoria morala de a intoarce ceva din conditia lor catre societatea care le-a oferit sansa sa prospere si sa se afirme. Aici ar trebui sa functioneze mai degraba adevaratul parteneriat public-privat, nu doar la constructia de autostrazi si mall-uri, si este de datoria guvernantilor sa puna in opera, printr-o legislatie adecvata, aceste institutii.
Altminteri ne vom induiosa la fiecare sfarsit de an de soarta trista si nemiloasa a unora dintre semenii nostri, carora prinosul nostru nu le poate alinia cu adevarat durerea si frustrarile.
"Spiritul Craciunului" ar trebui sa se regaseasca in politica de fiecare zi a unei societati care sa vrea a fi civilizata.

Sursa: AmosNews