Jurnalul National - Marius Tuca: Martisoare, martisoare!

Mi-e dor
de martisoarele
de altadata.

De martisoarele de copil,
tinute ascunse cu atata sfintenie
ca sa nu le vada nimeni. Niciodata.
Niciodata, pana cand vor fi fost daruite,
iar tu n-ai mai fi vrut sa le dai,
pentru ca devenisera doar ale tale.

Mi-e dor de toate inimile
prinse tainic in catifea,
toate inimile cucerite
si date mai departe,
mi-e dor de toate inimile
necucerite si ramase impietrite
in piepturile necunoscute
ale atator femei.

Mi-e dor de toate gargaritele
si gandacii cu zborurile prinse in snur,
mi-e dor de toate martisoarele
indragostite
de inimile colegelor de scoala,
purtate ca niste fluturi,
de parca s-ar fi nascut
cu ele pe piept.

Mi-e dor de toate martisoarele
daruite mamei cu atata dragoste,
teama si emotie pana la lacrimi.
Mi-e dor de lacrimile mamei,
curgand din martisoarele mele,
mi-e dor de martisoarele ei,
mereu aceleasi, an de an,
din ce in ce mai frumoase,
din ce in ce mai albe,
la fel ca parul ei.

Mi-e dor de toate martisoarele
neoferite, nedate, nedatate,
neasteptate, neinduplecate
si necercetate vreodata.

Mi-e dor de toate martisoarele de lumina,
despre care stim ca sunt acolo
si ca acolo au ramas,
fara sa le pese de nimeni si de nimic.

Mi-e dor de martisoarele Dariei,
frumoase, atat de frumoase,
ca niste suflete de copil,
frumoase ca ea. Frumoase
ca toate martisoarele de aer,
purtate in piept de oameni
fara sa stie de ele,
fara sa stie de ei...