AM PRESS : Eu, Lucian Avramescu, refuz pensia aprobata de regimul Basescu-Ponta!

Cand eram adolescent imi intrase in cap ca voi muri la 27 de ani. Cum si de unde-mi nazarise ideea, habar n-am. Eram insa convins, cu o tristete relativa, ca voi sucomba la 27 de ani. Incercam sa-mi acomodez optimismul cu aceasta decizie a destinului. N-aveam nici-un dubiu ca asa se va petrece. N-am murit, precum se vede, la 27 de ani. A fost cat pe ce sa mor in diverse alte imprejurari. Moartea m-a ratat mereu, inclusiv cu prilejul unui infarct pe care-l asteptam genetic (pe linie paterna toti facusera a&sa ceva). S-a intamplat acum 13 ani. Inima bate, vad, si ma simt viu, cu inima, cum scriam intr-o zi, plina ochi de iubire. Pe 14 august, anul asta, am implinit 65 de ani si nu s-a intamplat nimic miraculos, decat intalnirea cu informatia ca pot iesi la pensie. Sa iasa fiu-meu, am zis, soacra-mea, iubitele mele din tinerete, eu nu ies. Nu-s pregatit pentru cuvantul pensie. De la redactie, Daniela Juncu, insarcinata cu chestiuni contabile, mi-a uns un dosar din care rezulta ca lucrez de peste 40 de ani in presa, ca am platit toate cotizatiile pentru varsta interdictiilor de optimism, ca am scris carti, o gramada, ca mi se canta poezii, vreo 200 si platesc la Uniunea Compozitorilor sume, ca sunt membru al Uniunii Scriitorilor, cu cotizatii la zi, de la 25 de ani. Toate astea sunt adunate, de ea, nu de mine, intr-un dosar de pensie. Dupa mai multe luni, in care eram pensionar fara patalama la mana, si puteam muri in lipsa banilor de mancare, doctorii, telefon si incalzit odaia, timp in care pensia nu mi-a venit, azi, dupa ce am scris un articol, in care-mi propuneam sa nu ma mai iau de Basescu si Ponta, de PDL si USL, de ministri si amploaiati, fiindca vin sarbatorile, iata ca am primit instiintare ca mi s-a aprobat dosarul. Dosarul de pensie. Adica de ce sa mi se aproabe? Pai de 41 ani de arat si plivit in campul muncii de ce sa binevoiasca cineva sa-mi aprobe? Mi-am aprobat pensia eu, singur, prin munca mea si taxele platite. Nu-i asa! Trebuie sa ti-o aprobe, cu bunavointe, institutiile, cancelariile, stampilele. Guvernul, prin ghiseele subordonate, se ocupa de asta si daca se supara zice ca banii tai, platiti disciplinat zeci de ani, nu mai sunt, au fost cheltuiti, iar daca nu esti cuminte esti fiul ploii. Decizia - ma aflu la Sangeru - primita la domiciliul stabil din Bucuresti, aflata de mine prin lectura telefonica, zice ca pensia mea, aprobata de doamna carmuire a Romaniei, e de 1080 lei. Un vecin, politist, mai mic ca mine cu 15 ani, are aprope 3000, iar un fost coleg, subaltern, la un ziar de tineret, are 2300. Directorul unei puscarii unde era trimis bunicul are 6000, iar un vecin cu 4 clase, care a fost un fel de lucrator cu matura la o institutie cu grade, are si el dublu. Si acelea sunt niste pensii amarate. Nu le ravnesc di nu-i dusmanesc. Sunt insa nitel perplex. Parca-i cam putin, fata de cat am asudat si donat. De acum trei zile de cand l-am injurat pe Ponta nu ne mai merg circuitele de stiri. AMPress a amutit. Departe de mine gandul ca pensia mea are legatura cu politica. Numai ca venite impreuna, la pachet, m-au intristat suplimentar. Daca mi se ia dreptul la pensie, macar sa mi se lase dreptul de a munci. Cat inca pot. Oricum, refuz domnilor aceasta pensie. O fac cadou regimului Basescu-Ponta spre a astupa nevoi majore. Transmit pe aceasta cale imputernicitilor care mi-au aprobat "pensia" ca renunt la acest favor si le-o donez.