Jurnalul National: La Calarasi, in vecinatatea Vienei (Autor : Stefan Mitroi)
Cel mai vechi locuitor al municipiului Calarasi este Dunarea. Doar s-o intrebi si ea iti va spune imediat de unde vine numele orasului, de la vechii calareti sau calarasi stafetari care faceau legatura intre Bucuresti si Constantinopol. I-a vazut cu ochii ei alergand spre Stambul si-a avut grija sa-i treca de fiecare data teferi pe malul celalalt, ca sa ajunga la timp cu soliile trimise de voda sultanului, iar atunci cand ocupatia lor va intra in istorie, sa se poata intoarce aici si sa intemeieze orasul. Oras ce s-a numit la inceput Lichiresti, cu i, nu cu e, caci n-avea nicio legatura cu lichelele, iar mai apoi, pentru o scurta perioada de timp, Stirbeiu, in semn de recunostinta fata de domnitorul care i-a scos pe locuitori de sub stapanirea boierului ce detinea mosia pe care isi asezasera urbea.
Dunarea a vazut toate aceste lucruri cu ochii ei. Abia asteapta s-o intrebi ca sa-ti povesteasca. Doar ti se pare ca stai de vorba cu un om care se cheama Daniel Stefan sau Sorin Vasilescu, amandoi directori in cadrul Consiliului Judetean, cea care povesteste e de fapt Dunarea. Numai ca se foloseste de vocile unor oameni ca sa poata fi auzita. Arhitectul Dodo Tudorache, nu e din partea locului, a nimerit aici prin 82, dar "hotoaica" batrana a invatat sa se foloseasca si de el, punandu-l sa vorbeasca in locul ei, ca si cum ar fi calarasean de cand lumea.
E miez de octombrie si pana si mie, care ma aflu pentru a treia sau a patra oara la Calarasi, mi se urca Dunarea la cap, asta pentru ca fac greseala demna de lauda, nu doar de iertat, de a cobori de pe esplanada Consiliului Judetean pe malul dumisale, lasandu-ma la cheremul frumusetii cu care te intampina locul. Vezi, ca sa fiu mai precis, o puzderie de pasari, purtand solii numai de ele stiute, intre cer si pamant, aidoma calarasilor de pe vremuri intre Bucuresti si Istanbul, si mai vezi o puzderie de barci tragand dupa ele departarile, poate spre cer, poate spre pamant. Apoi, insule ce plutesc in toate culorile curcubeului intre maluri inca verzi de padure. Iar atunci cand te intorci pe esplanada, ametit de atata frumusete, incepi sa intelegi. Sa intelegi ce este cu "Festivalul Dunarii Calarasene", aflat la prima editie, care se desfasoara chiar in momentele acelea in jurul tau. In limbajul prozaic al proiectelor europene, caci despre un astfel de proiect este vorba, starii de sarbatoare ce a apus stapanire pe centrul orasului i se zice "Valorificarea si conservarea traditiilor pescaresti pe malul Dunarii calarasene".
Miroase peste tot a ciorba si a saramura de peste. Povestile pescaresti, depanate mai cu seama de Tibanu si Vasilica, se tin frumos de mana cu momentele muzicale de pe scena. Fetele se tin si ele la fel de frumos de mana cu baietii. Tot asa, sufletul meu cu toamna. Dar mai frumos ca orice, e felul in care se tine Calarasiul insusi de mana cu Europa, vinovata fiind si aici Dunarea, care face ca fostul Lichiresti sa se invecineze cu Belgradul, Budapesta, Bratislava si Viena. De-adevaratelea, nu in poveste!