Membrii ‘grupului de contact‘ format din Ucraina, Rusia si OSCE au ajuns la un acord cu separatistii prorusi in ce priveste crearea unei ‘zone de securitate‘ in jurul locului unde s-a prabusit, joi, un avion malaezian cu aproape 300 de oameni la bord, a anuntat sambata seful serviciilor de securitate ucrainene pe postul public de televiziune.
Potrivit lui Valentin Nalivaicenko, discutiile cu separatistii au condus la un acord privind crearea unei zone de securitate de 20 km ‘pentru ca Ucraina sa-si poata indeplini obiectivul esential: identificarea cadavrelor si predarea acestora catre familii‘, a consemnat AFP, citata de Agerpres.
Avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines, care desfașura un zbor pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, a disparut de pe ecranele radarelor in dupa-amiaza zilei de joi, pe teritoriul Ucrainei, in regiunea separatista Donetk. La bordul avionului se aflau 298 de oameni. Toti si-au pierdut viata.