Q Magazine : Ion Iliescu. ACUM despre ATUNCI
Fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu a rememorat pentru cititorii Q Magazine zilele Revolutiei si ce au adus acestea pentru Romania in 25 de ani.
Anul 1989 va ramane in istoria zbuciumata a secolului trecut drept unul al schimbarii radicale in ordinea politica rezultata ca urmare a celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Este anul in care, simultan cu sfarsitul Razboiului Rece, se incheiau, cu adevarat, efectele razboiului care generase ordinea bipolara. Prabusirea acelui sistem, si a comunismului, a permis revenirea la democratie a tarilor ramase, dupa 1945, in spatele Cortinei de Fier, care va diviza Europa timp de 45 de ani.
Evenimentele din 1989 nu sunt fructul intamplarii sau al unei conjuncturi fericite. Ele au fost facute posibile de un lung sir de momente, care au marcat evolutia tarilor foste socialiste, de la grevele muncitoresti din RDG, din vara anului 1953, revoltele din Ungaria, din 1956, si, la o scara mai mica, cele din Polonia, din acelasi an, care aveau loc pe fondul destalinizarii, interventia trupelor Tratatului de la Varsovia, fara Romania, impotriva Primaverii de la Praga, in 1968, aparitia Sindicatului Solidaritatea, in Polonia, si lupta lui pentru democratizare. Toate astea au generat conditiile schimbarii in Est. Si mai important, in toti acesti ani au aparut si s-au afirmat structuri ale societatii civile, care au conceptualizat si au oferit cetatenilor din Estul Europei viziuni si proiecte politice alternative.
Aceste proiecte alternative la regimurile partidului unic veneau mai ales din perspectiva stangii. Lucru firesc, pentru ca baza acestor miscari de protest, de respingere a totalitarismului, era una preponderent muncitoreasca. Nu de putine ori, elitele intelectuale din Est si-au inteles misiunea lor si au fost alaturi de cei revoltati. Faptul ca, ulterior, dupa prabusirea comunismului, cele mai multe forte politice rezultate din aceste miscari de protest s-au situat, simbolic, la dreapta, a fost mai degraba expresia dorintei lor de a spune ca sunt altceva decat fostele partide unice. Existenta lor a permis in toate tarile foste socialiste o tranzitie negociata. Si ma gandesc la Masa Rotunda din Polonia, care a generat conditiile renuntarii la regimul partidului unic si ale organizarii primelor alegeri multi-partide. Tranzitia negociata le-a permis acestor tari o schimbare in conditii de relativa pace sociala, si o normalizare rapida a vietii politice si sociale, chiar daca pretul transformarii economice a fost unul extrem de mare peste tot in Est.
De ce a fost Romania o exceptie de la aceasta schimbare negociata, preponderent pasnica? De ce a fost nevoie de o revolta sociala generalizata, care sa confrunte sistemul represiv al ceausismului? De ce au fost morti si raniti in decembrie 1989? Exista explicatii, ele au fost prezentate pe larg in acesti 25 de ani. Rezumand, putem spune ca miscarile de protest, care au existat si in Romania, fie ca este vorba despre cele studentesti, din 1956 si din anii care au urmat, fie ca este vorba despre revoltele muncitoresti, din Valea Jiului, din 1977, si de la Brasov, din 1987, fie ca este vorba despre incercarile de a constitui sindicate libere sau de acte de disidenta, fie ca este vorba de gesturi de protest in sanul Partidului Comunist Roman, acestea nu au generat embrionul unei societati civile, proiecte alternative, si nici forte care sa negocieze cu Partidul Comunist Roman o tranzitie pasnica. Sa ne reamintim numai straniul Congres al XIV-lea al PCR, din noiembrie 1989, care a demonstrat ruptura totala de realitate a cuplului Ceausescu si a liderilor partidului. Nimic din ceea ce se intampla in jurul tarii noastre nu dadea de gandit. Romania nu avea nevoie de reforme. Romania detinea adevarul absolut, era cea mai buna dintre lumi. Asta in timp ce viata de zi cu zi a romanului era tot mai grea, lipsurile si umilintele, tot mai mari.
Atat mie, cat si multor romani ne era clar faptul ca, in aceste conditii, se profila o schimbare violenta de regim, pe care nimeni nu si-ar fi dorit-o. Semnele nemultumirii erau vizibile la tot pasul, ca si radicalizarea starii de spirit a populatiei. Esecul economic si social al regimului era evident. Explozia a avut loc, la nici o luna de la acel Congres, care a fost ultima sansa a sistemului politic absurd al ceausismului de a evita revolta sociala si de a genera o tranzitie pasnica la democratie. Revolutia a inceput la Timisoara, printr-un act de nesupunere civica, act care se va transforma intr-unul de negare a regimului. Focul revoltei s-a intins apoi la Bucuresti si in toata tara. In acele zile teribile, o natiune umilita si-a recastigat, cu pretul atator vieti jertfite pentru libertate, demnitatea. Schimbarea din Romania a fost cea mai radicala din Estul comunist al Europei.
Ramane, pentru unii, nedumerirea in legatura cu faptul ca, spre deosebire de celelalte tari, Romania a iesit din comunism, politic vorbind, la stanga. Si acest lucru este firesc, pana la urma, tinand cont de esecul social al ceausismului si de uriasa suferinta sociala provocata de fortarea platii datoriilor externe. Apostolii austeritatii cu orice pret din ziua de azi ar face un lucru inteligent si util studiind ceea ce s-a intamplat in anii '80 in Romania, care a aplicat prima un regim al austeritatii extreme. Nu este de neconceput o explozie sociala in tarile fragilizate de criza economica din ultimii ani, daca se insista doar pe austeritate.
(Va urma)