stirileprotv.ro: HARTA drumurilor nationale impracticabile din cauza viscolului. Aproape 100 de persoane au ramas blocate in masini
Pe aici nu se trece! Anuntul este valabil pentru Autostrada A2, dar si 18 drumuri nationale devenite impracticabile din cauza viscolului puternic. Nici pe A3 nu se circula teribil, desi se fac eforturi pentru ca soseaua de viteza sa ramana deschisa.
Ca sa nu apara situatii limita ca in iernile trecute, autoritatile le-au interzis soferilor sa treaca prin zonele in care vizibilitatea a scazut sub 20 de metri.
Sa intri cu masina duminica pe Autostrada Soarelui este o adevarata inconstienta. Vantul bate la rafala cu 70-80 km/h si a redus vizibilitatea sub 20 de metri. Este si motivul pentru care politistii au spus STOP si i-au indrumat pe soferi sa schimbe traseul pe drumul vechi catre mare.
STAREA DRUMURILOR. Circulatie oprita, pe Autostrada Soarelui, ambulante inzapezite in Ialomita si Vranceamicrobuze blocate in zapada
Si acest lucru a fost imposibil. Unii au ramas blocati cu masinile chiar in sensul giratoriu de la iesirea din Bucuresti. Soferii au fost ajutati de politisti care au impins masinile ori au urcat la volanul lor. In total, peste 90 de persoane au fost salvate din autovehiculele care n-au mai putut inainta din cauza viscolului.
Drumul care face legatura dintre Bucuresti si Oltenita este unul dintre cele care se inchide printre primele la fiecare zapada. Trece prin mijlocul campului, perpendicular pe directia din care bate vantul, asadar zapada intra de fiecare data cu usurinta pe carosabil. Suntem la 5 kilometri de Frumusani si utilajele incearca sa dea zapada la o parte, deoarece cateva zeci de masini au ramas blocate.
In locurile in care zapada era mai mare pe drum decat pe camp, snowmobilul a fost mijlocul de transport cel mai eficient. In ajutorul celor blocati au sarit si 4 tineri cu 2 jeep-uri echipate sa faca fata nametilor. Fac parte dintr-un club de offroad si cu ajutorul unei aplicatii pe mobil primesc informatii de la oamenii care au nevoie de ajutor.