Senatorul Petru-Alexandru Fratean a sustinut o declaratie politica, intitulata: Planteaza un copac! Crestem padurea impreuna! Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
O vorba din popor spune ca un om nu este implinit pana cand nu planteaza un copac.
Astazi, mai mult decat oricand, fiecare dintre noi trebuie sa se implice in actiuni menite de a proteja mediul inconjurator si de a recrea natura in care plantele si copacii sa-si regaseasca locul binemeritat. Trebuie sa fim cu totii constienti de beneficiile pe care ni le aduc padurile: adapostesc peste jumatate din speciile care traiesc pe pamant, ajuta la incetinirea incalzirii globale prin stocarea si retinerea carbonului, sunt surse de produse lemnoase, ajuta la reglarea caderilor de precipitatii, sunt surse esentiale de hrana si apa si aduc, in acelasi timp, enorme avantaje estetice, spirituale si de agrement pentru milioane de oameni.
Din pacate, in ultimii ani suprafata impadurita a Romaniei s-a diminuat semnificativ, ritmul defrisarilor rapace a cunoscut o amploare tot mai mare si tara noastra, in ciuda unei traditii milenare privind relatia dintre paduri si istoria poporului roman, astazi are doar 27,3% din suprafata acoperita de paduri, ceea ce ne plaseaza pe locul 13 in Europa, sub media europeana, si pe locul 10 in ceea ce priveste suprafata de padure raportata la numarul de locuitori, cu 0,30 ha/locuitor.
Alaturi de lupta impotriva defrisarilor, protejarea naturii si a padurilor inseamna mai ales educare, asumarea unei viziuni pe termen lung, responsabilizare fata de natura si actiuni proprii. Fiecare dintre noi, individual sau alaturandu-ne unor initiative publice sau private, putem sa ne facem datoria plantand un copac si astfel sa ne aducem aportul la cresterea fondului forestier national, direct, prin actiuni de plantare sau impadurire, dar si in procesul de educare si responsabilizare cu privire la importanta protejarii padurilor, prin puterea exemplului.
Daca fiecare dintre noi planteaza azi un copac sau o planta, asiguram viitorul verde al natiunii noastre! Haideti ca fiecare sa plantam un copac, sa plantam o fapta buna! Crestem padurea impreuna!