Editorial de Lucian Avramescu: Femeia de serviciu care citeste poezie
estiri.ro
Joi, 13 Octombrie 2016
7813
AMPRESS: Doar femeia de serviciu mai citeste (Autor: Lucian Avramescu)
Aseara m-a sunat doamna Doina Boriceanu, scriitoare din Bucuresti. A trait o vreme in tari exotice, unde sotul sau, doctorul Boriceanu, pe care-l cunosc direct, a muncit sa vindece bastinasii, cu o devotiune rara, de maladii diverse. Sotia, o vreme cadru universitar filolog, a descoperit bucuria de a scrie si a comis, in cele indepartate lumi, carti natobile de proza si calatorie. Acum, returnata in capitala noastra de pe Dambovita, traieste uimiri si nedumeriri. O aleg pe cea care a intrigat-o cel mai tare. Editura care i-a asezat intre coperti ultima carte, de poezie de asta data, nu i-o difuzeaza in librarii, cu o rea vointa greu de inteles. Si-a cautat personal cartea si nimeni nu auzise de ea, ba unele negustorese, care vand in paralel geamantane, posete de piele si odicoloane, s-au mirat cu un zimbet dispretuitor-imbecil de intrebare. Un fel de:
- Esti nebuna cucoana, noi nu tinem carti de poezie!
Doamna, am zis, nu-i vinovata editura si degeaba imi cereti numele alteia, serioasa, cu contracte de difuzare a cartilor, mai ales de poezie, cu marii difuzori. Librariile, cele mai multe, refuza cartile de poezie, iar unele refuza cartile de tot, adaptandu-si din mers profilul la o rentabilitate care sa le asigure supravietuirea. Nu va mirati sa gasiti in locul Librariei Sadoveanu, de pe Magheru, unde v-ati lansat candva o carte, un magazin de rochii, iar in alta, mirosul de gratar al unei shaormerii. Generatia tanara, cu, desigur, exceptii, care exista spre a confirma regula, nu mai citeste decat pozele din tableta si mesajele din smartfon.
Fireste ca am dezamagit-o pe doamna Boriceanu, revoltata de o realitate pe care refuza s-o accepte. Mi-a povestit ca, in urma cu o saptamana doar, a daruit ultima ei carte femeii care face curatenie pe scara. Nu uit gestul, mi-a spus ea, de a-i mangaia copertile si de a o strange, ca pe un dar rar, la piept.
- Voi citi, a spus angajata de pe scara, fiecare rand cu drag si luare aminte.
M-am gandit, fara s-o spun, ca dupa revolutie, am avut un caz la Timisoara cu o femeie angajata, avand doua licente incheiate la universitati de stat si un masterat, femeie de serviciu la o scoala si de pe acest post a si iesit la pensie. O fi fost aceea? Am regretat, dupa incheierea convorbirii, ca de aici, de la Sangeru, unde m-am retras intre exponatele mele din Muzeul Pietrei si padurile care sufla inca ozon peste acoperisuri si oameni, nu i-am transmis un mesaj incurajator doamnei Boriceanu. Ramas cu telefonul in mana, mut si inutil ca o radasca moarta (telefonul meu e arheologic, n-are touch, iar pe cele pe care le-am primit cadou, moderne, de la prieteni ingroziti ca ma aflu in intarziere cu epoca, le-am facut mai departe cadou), mi-am amintit amuzat un banc vechi. Un inalt inspector soseste in control la o primarie rurala unde gaseste la post doar femeia de serviciu, in exercitiul maturii.
- Unde-i primarul? - se ratoieste el, gasind usa respectivului incuiata.
- La caminul cultural, raspunde linistita femeia de serviciu.
- Si ce dracu face acolo?
- Invata engleza!
- Viceprimarul?
- E la caminul cultural.
- Si asta ce cauta de dimineata la camin?
- E la lectia de engleza!
Si tot asa cu secretarul primariei, cu angajata de la cadastru, cu notarul.
- Dar dumneata, intreaba exasperat inspectorul, de ce nu esti la caminul cultural?
- I speak english! - raspunde femeia, vazandu-si de matura.
Am zambit singur, nitel amar. Nu m-a vazut nimeni. Ai mei erau cu treburi prin curte, iar fiica cea mica, Luciana, isi facea lectiile la mate, in odaia de alaturi.
TVR
Luni, 15 Aprilie 2024
7813
TVR
Luni, 15 Aprilie 2024
7813
Antena3
Luni, 15 Aprilie 2024
7813
Antena3
Luni, 15 Aprilie 2024
7813