Senatorul Gheorghe Saghian a sustinut o DECLARATIE POLITICA intitulata "Scoala profesionala trebuie reformata urgent", pe care o puteti citi in continuare.

Se vorbeste de foarte multa vreme despre reformarea sistemului educational si chiar s-au luat si masuri de-a lungul anilor. Din pacate, in majoritatea cazurilor, schimbarile au fost realizate fara prea mari procese de analiza si evaluare a nevoilor acestui sistem.
Un subiect care a fost pasat de multa vreme din stanga in dreapta si asupra caruia actuala guvernare doreste sa reastabileasca un echilibru printr-o noua reglementare, este acela al scolilor profesionale, precum si a scolilor de arte si meserii, ultimele fiind chiar suspendate de cativa ani.
Nu doresc sa intru in detalii privind detalii tehnice. Dar, inainte de a ne gandi la numarul de ani din scoala profesionala si din cele de arte si meserii, precum si la organizarea pas cu pas a programei pentru acestea, consider ca exista doua principii clare dupa care trebuie sa ne ghidam in reorganizarea acestora.
Primul trebuie sa se axeze pe corelarea eficienta a profilurilor scolilor profesionale cu nevoile de pe piata muncii. De ce sa ne complicam viata si activitatile economice sustinand educarea si pregatirea unor persoane care ulterior nu isi vor putea gasi locul pe piata muncii? Suna aberant si de evitat, dar se pare ca nu toata lumea este constienta de acest fapt. Haideti sa privim ca pe un lucru normal, logic si mai ales necesar alinierea cerintelor pietei la programa scolara din scolile profesionale. Si chiar mai departe, la toate celelalte forme de invatamant.
Tot in acest sens, pregatirea de specialitate si aspectul practic trebuie sa fie prioritate. Nu trebuie sa mai permitem incarcarea inutila a programei scolilor profesionale cu elemente generaliste, caci ne dorim, nu-i asa, sa formam specialisti bine ancorati in domeniul lor de expertiza. Mai mult decat atat, trebuie sa reflectam si asupra posibilitatii angajarii acestora imediat dupa terminarea scolii, caci multi angajatori doresc sa le ofere posibilitatea unui contract cu norma intreaga, dar faptul ca sunt minori ii impiedica sa faca acest lucru. Printr-o simpla modificare a Codului Muncii s-ar putea reglementa si acest aspect care ar avea beneficii multiple pentru dezvoltarea individuala, dar si pentru cea la nivelul intregii societati.
Al doilea principiu despre care doresc sa va vorbesc este acela al conturarii unei imagini de prestigiu a scolilor profesionale si a acelora de arte si meserii, caci acest element va da stabilitate intregului compartiment educational. Cum putem realiza acest lucru? Raspunsurile sunt multiple: promovarea acestor forme de invatamant, definirea lor ca o alternativa viabila a acelora care doresc o specializare concreta, rapida si cu directa legatura pe piata muncii, introducerea unor probe de admitere si a unor criterii foarte clare de departajare la nivelul calitatilor si aptitudinilor concurentilor. Se va ajunge astfel la un nivel inalt de competitivitate a acestor unitati.
Dincolo de toate insa, datoria noastra este sa veghem la o reglementare clara si foarte bine gandita a acestor aspecte. Si poate ca este necesar sa privim la sisteme care functioneaza deja extrem de bine in tari precum Franta ori Germania, unde promovarea unei scoli profesionale este vazuta cu foarte mult respect si admiratie, concurenta fiind chiar acerba.