Doua cazuri de gripa de tip California, A/H1N1, au fost confirmate in orasul bulgar Ruse, situat la granita cu Romania, scrie miercuri cotidianul sofiot Monitor.
Virusul este cunoscut ca "gripa porcina", dar aceasta denumire nu este corecta, a declarat Margarita Nikolova, sefa inspectoratului sanitar regional din Ruse. Nikolova a spus ca nu este nimic deosebit in aceasta situatie si nu trebuie sa existe panica, scrie Agerpres.
Virusul circula si este o chestiune de timp sa se ajunga la o epidemie.
In acest moment, numarul cazurilor de infectii respiratorii, respectiv de gripa, este de 80 la 10.000 de locuitori, ceea ce este mult sub numărul necesar ca sa fie declarata o epidemie. Cele doua cazuri confirmate de A/H1N1 sunt la o femeie de 34 de ani si la un copil de 4 ani, mai scrie Monitor.
Gripa porcina a venit in Bulgaria prin podul de peste Dunare intre Giurgiu si Ruse, titreaza Standart. Cei doi pacienti de la Ruse sunt tratati cu succes si nu prezinta complicatii, afirma medicii. Virusul a ajuns deja si la Sofia, sustin unii experti. Anghel Kuncev, inspectorul sanitar principal al Bulgariei, afirma ca in prezent se manifesta doua tipuri de virusuri gripale - Victoria si California (A/H1N1). Este prea devreme de spus care dintre aceste tipuri va domina epidemia din acest an, a afirmat Kuncev.
Potrivit medicilor, gripa porcina se deosebeste de cealalta prin faptul ca ii afecteaza in special pe tineri, intre 20 si 45 de ani, in timp ce de virusul Victoria sufera pensionarii, copiii si persoanele cu boli cronice. Medicii de familie din Bulgaria observa o crestere a numarului persoanelor cu infectii virale, dar inca nu sunt cozi in fata cabinetelor acestora, mai scrie Standart.