Tenul gras, in special, este predispus la cosuri, puncte negre si iritatii. Pentru tratarea lor trebuie sa tii si o dieta care sa ajute la eliminarea toxinelor din organism. Dieta va consta in: sucuri proaspete de morcovi, telina, sfecla rosie si rosii, peste alb, piept de pui sau curcan, fara piele, fiert sau la gratar. Din alimentatie trebuie sa elimini dulciurile concentrate, cafeaua, alcoolul, tutunul, sarea iodata, alimentele bogate in grasimi si bauturi acidulate. De asemenea, este indicat sa folosesti cat mai putine farduri.
Se spala tenul, dimineata si seara cu sapun cu sulf.
Comprese cu tinctura de galbenele. Se pun 10 ml de tinctura de galbenele in 100 ml apa fiarta si racita, se inmoaie compresele si se aplica pe zonele afectate.
Comprese cu infuzie din radacina de brusture. Se pune o lingura maruntita de brusture la 200 de ml apa clocotita, se acopera vasul si se lasa sa stea 15 minute. Se inmoaie cateva comprese sterile in infuzie si se aplica pe zonele afectate.
Se tamponeaza cosurile aparute, cu ulei de arbore de ceai sau ulei de cimbru de doua ori pe zi.
Se beau 2-3 cani pe zi de infuzie de galbenele si trei frati patati in cantitati egale. Se pune o lingurita de amestec de plante la o cana de apa clocotita, se acopera bine vasul in care acestea au fiert si se lasa sa stea circa 10 minute. Se strecoara si se bea infuzia neindulcita.
Masca cu drojdie proaspata, miere si tarate de grau sau faina de orez. Diluezi un bob de drojdie in putina apa fiarta si racita, adaugi mierea si taratele sau faina pana obtii o pasta omogena. Intinzi pe piele, iar dupa 30 de minute se indeparteaza cu apa calduta. Stropesti fata cu apa rece, stergi prin tamponare si aplici un unguent cu galbenele sau propolis.