Cererea DNA privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive in cazul lui Dan Sova nu trece de Senat, fiind intrunite 79 de voturi pentru, 67 impotriva, 5 abtineri, pentru aprobare trebuind 85 de voturi favorabile.
In cazul lui Darius Valcov, senatorii au aprobat cererea procurorilor, cu 97 de voturi pentru, au declarat surse parlamentare, citate de Mediafax.
In cazul lui Dan Sova, senatorii au respins cererea DNA, fiind intrunite 79 de voturi pentru, 67 impotriva, 5 abtineri. Pentru aprobare era nevoie de 85 de voturi favorabile.
Fostul ministru al Finantelor Darius Valcov a fost audiat la Directia Nationala Anticoruptie, miercuri dimineata, in dosarul in care este acuzat de fapte de coruptie.
Dupa ce a dat declaratii in fata anchetatorilor, Darius Valcov a mers la Senat, unde si-a sustinut, in plen, punctul de vedere in cazul cererii DNA de avizare a retinerii si arestarii sale preventive
Pentru Valcov, Directia Nationala Anticoruptie a solicitat, in 19 martie, aviz de la Senat pentru retinerea si arestarea preventiva pentru trafic de influenta, dupa ce ar fi intervenit, cand era primar al Slatinei, in atribuirea unor contracte catre un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la suta din sumele incasate.
Tot marti, DNA a cerut un nou aviz pentru arestarea lui Darius Valcov, acesta fiind suspectat ca a folosit informatii obtinute cand a fost primar, senator si ministru, pentru a sprijini firme pe care le administreaza prin interpusi.
Potrivit DNA, Darius Valcov ar fi obtinut, astfel, mai multe bunuri, 3 lingouri de aur, care cantaresc in total 3 kilograme, un tablou cu rama aurie, inscriptionat Renoir, un tablou inscriptionat Jean Cocteau si o pictura pe lemn, inscriptionata Aurel Acasandrei, precum si sumele de 90.000 de dolari si 1.323.850 de lei. Anchetatorii sustin ca banii si bunurile au fost depozitate intr-un seif, care era lasat spre pastrare unei persoane apropiate fostului ministru.
Aceasta a doua cerere formulata de DNA in cazul lui Valcov va intra in perioada urmatoare in circuitul parlamentar.
Anchetatorii au cerut, totodata, incuviintarea retinerii si arestarii senatorului Dan Sova in dosarul privind contractele incheiate de firma sa de avocatura cu complexurile Turceni si Rovinari. Comisia juridica a avizat miercurea trecuta, cu 6 voturi pentru si 5 impotriva, solicitarea privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a senatorului Dan Sova.
Dan Sova a declarat, dupa audierea in Comisia juridica, unde si-a aparat cauza in fata colegilor juristi, ca nu doreste sa faca declaratii si ca singurul lucru pe care doreste sa il transmita este ca a spus numai adevarul in comisie si in plen va face la fel.
Dintre solicitarile primite in acest an, Parlamentul a respins, recent, 2 cereri de incepere a urmaririi penale, in cazurile senatorului PNL Varujan Vosganian si deputatului UDMR Laszlo Borbely.
Sursa: InCont.ro