mariustuca.ro / Cresterea nivelului de mercur in sange, o cauza a glaucomului (Autoare: Magda Marincovici)
Cercetatorii americani au adunat dovezi, potrivit carora, mercurul este implicat in aparitia glaucomului. Glaucomul este una din principalele cauze ale orbirii. Aceasta boala este provocata de cresterea presiunii in interiorul ochiului, ceea ce duce la distrugerea nervului optic. Daca pacientul cu glaucom nu beneficiaza de tratament in fazele precoce ale bolii, el poate ajunge la deficiente vizuale majore, chiar la orbire.
Numerosi cercetatori au abordat aceasta boala a ochilor din perspectiva implicarii diferitelor metale in aparitia glaucomului.
Echipa profesorului Chan C.Lin de la Universitatea din California (San Francisco) a prezentat de curand rezultatele unui studiu privitor la implicarea unor metale prezente in sange in aparitia glaucomului. Cercetatorii au facut studii pe un lot de 2.680 de persoane din Coreea de Sud. Au fost analizate urmele de urina si de sange a cinci metale: mangan, mercur, cadmiu, arsenic si plumb. Analizele au aratat ca un nivel scazut de mangan si unul ridicat de mercur sunt asociate cu o prevalenta mai ridicata a glaucomului. Cu celelalte metale nu au fost observate legaturi cu glaucomul.