Senatoarea DOINA ELENA FEDEROVICI a sustinut o declaratie politica intitulata " Ce legitimitate are Klaus Werner Iohannis sa ofere altora lectii despre sistemul de invatamant?", pe care o puteti citi in continuare.
Candidatul ACL la prezidentiale a intrat intr-o evidenta criza de idei. Ca lider al Opozitiei, in loc sa vina in fata romanilor cu o alternativa constructiva pentru Romania, presedintele PNL isi continua atacurile sterile la adresa premierului Ponta, sperand ca astfel va reusi sa mai capitalizeze ceva electorat.
O strategie care nu poate fi decat perdanta fiindca vine sa confirme ca edilul Sibiului isi propune sa fie un presedinte care va continua modelul conflictual reprezentat de Traian Basescu in cele doua mandate la Cotroceni.
In aceasta logica se inscrie scrisoarea pe care Klaus Iohannis i-a adresat-o premierului Ponta pe tema educatiei, in care il acuza de "cinism si lipsa de respect fata de milioanele de dascali, parinti, copii", in conditiile in care, in ziua in care acesta isi lanseaza candidatura, elevii din clasele I si II nu au manuale. "Dumneavoastra, in dubla calitate de premier si de lider al principalului partid de guvernamant, sunteti cel care, prin masurile, politicile si gesturile publice pe care le faceti, ar trebui sa dati dovada preocuparii fata de situatia grava din educatie. Din pacate, nu numai ca nu va preocupa aceste aspecte, dar dati dovada de cinism si lipsa de respect fata de milioanele de dascali, parinti, copii. Astazi, cand dumneavoastra va lansati cu fast candidatura in Congresul PSD de la Alba Iulia, elevii din clasele primare I si II au ramas fara manuale, cu doar trei zile inainte de inceperea noului an scolar", se arata in episola liderului PNL.
Desigur, atacul nu survine intamplator, ci reprezinta o riposta neinspirata si neconvingatoare, Klaus Iohannis fiind in mod evident deranjat ca Victor Ponta anunta acordarea de microbuze scolare tocmai in fieful sau, la Sibiu. Spre surprinderea liderului PNL, Victor Ponta a fost primit foarte bine in orasul in care Iohannis este primar, ceea ce ii creeaza dificultati majore in perspectiva campaniei electorale.
Candidatul ACL la presedintie isi permite un astfel de atac din postura omului care astazi este sustinut de cei care si-au batut joc de profesori si de elevi in timpul guvernarii Boc, anii cu cele mai proaste efecte ale guvernarii asupra educatiei. Iar la toate acestea se adauga reducerile salariale cu 25% aplicate bugetarilor in 2010 in urma carora dascalii au fost printre cei mai afectati, in conditiile in care veniturile lor erau si asa modeste.
Totodata, o astfel de pozitie exprimata de Klaus Iohannis este relativ rusinoasa prin aceea ca apartine unui om care a fost candva profesor si care ar trebui sa inteleaga umilintele la care fostii sai colegii au fost supusi tocmai de actualii sai aliati. Doar ca edilul sibian, care a tot clamat in ultima vreme formatia sa de dascal, nu este reprezentativ pentru tagma cadrelor didactice. Asta pentru ca in timp ce majoritatea covarsitoare a profesorilor sunt remunerati modest, Klaus Iohannis a reusit sa isi procure 6 case, chipurile cu banii proveniti din meditatii acordate elevilor. Asadar, ce legitimitate are Klaus Werner Iohannis sa ofere altora lectii despre sistemul de invatamant?