HotNews.ro: Tentativa de lovitura de stat in Turcia, care pare sa fi esuat: Cel 60 de morti si 1.000 de raniti la Istanbul si Ankara. / UE si SUA il sustin pe Erdogan si cer restabilirea rapida a ordinii. / MAE: Nu sunt romani printre victime (Autoare: Alina Neagu)
Tentativa de lovitura de stat care a avut loc vineri seara in Turcia pare sa fi esuat. Sustinatorii presedintelui Erdogan au iesit in strada pentru a-l sustine pe acesta, dupa ce liderul turc a denuntat o tentativa de lovitura de stat organizata cel mai probabil de o factiune a armatei. Cel putin 60 de oameni si-au pierdut viata in confruntarile de noaptea trecuta din cele mai mari orase ale Turciei, Istanbul si Ankara, iar presa internationala vorbeste despre sute de raniti. Sambata dimineata, circa 800 de soldati rebeli care luptau pentru inlaturarea lui Erdogan au fost capturati sau s-au predat. Uniunea Europeana si Statele Unite au anuntat ca sprijina conducerea aleasa a Turciei, iar Recep Erdogan a anuntat ca cei responsabili vor plati scump.

----------------------------------------

9.17: Ministerul roman al Afacerilor Externe: Nu se inregistreaza victime sau raniti in randul cetatenilor romani aflati in Turcia.
9.14: Aeroporturile din Ankara si Istanbul sunt deschise.
9.12: Sediul serviciului de informatii din Turcia a fost atacat noaptea trecuta. (Reuters)
9.07: La Istanbul si Ankara continua confruntarile dintre rebeli si fortele loiale lui Erdogan si se aud in continuare focuri de arma. (presa turca)
9.02: Dintre cei 60 de morti in confruntarile din Istanbul si Ankara, majoritatea sunt civili (The Telegraph)
8.53: Seful statului major al armatei turce, care fusese rapit in timpul loviturii de stat, a fost eliberat de pucisti si se afla intr-un loc sigur. (Reuters)
8.50: Angela Merkel si Donald Tusk il sustin pe Erdogan si cer restabilirea rapida a ordinii constitutionale. SUA se declara ingrijorata de tentativa de lovitura de stat intr-o tara membra NATO. Barack Obama si John Kerry au vorbit la telefon si i-au oferit sprijinul lui Erdogan.
8.48: Presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania: Nu sunt turisti romani printre victime. (Digi 24)