La data de 18.08.2011, in jurul orei 15.30, Sectia 6 Politie a fost sesizata de catre Dispecerat 112- Sector 2, cu privire la faptul ca in str. Giuseppe Verdi din sectorul 2, o persoana de sex feminin a fost victima unei infractiuni de talharie.
La fata locului s-au deplasat politisti din cadrul sectiei, care au luat legatura cu partea vatamata, care reclama faptul ca la aceeasi data, in jurul orei 15.25, in timp ce se deplasa pe str. Giuseppe Verdi spre domiciliu, a fost acostata de o persoana necunoscuta (femeie), care i-a smuls de la gat un lantisor din aur in greutate de aproximativ 5,5 grame.
In urma discutiilor purtate cu autoarea, partea vatamata a determinat-o sa-i restituie lantisorul, oferindu-i in schimb suma de 15 lei, dupa care aceasta a fugit prin Parcul Verdi intr-o directie necunoscuta.
In n urma investigatiilor efectuate in zona, politistii Sectiei 6 Politie, Biroul de Ordine Publica si Biroul de Investigatii Criminale, au depistat si identificat autoarea infractiunii in persoana lui D. D. de 16 ani, din judetul Constanta. Asupra acesteia a fost gasita si suma de 15 lei primita de la partea vatamata.
Cercetarile sunt continuate de catre Sectia 6 Politie, sub aspectul savarsirii infractiunii de talharie, cu cea in cauza in stare de retinere.